pin

Aur 14K versus 18K. Care este diferența?

diferenta-aur-14k-si-18k

Te-ai uitat vreodată la o bijuterie și te-ai întrebat ce înseamnă acel 14K sau 18K? Sau poate vrei să cumperi aur, dar nu știi exact ce alegere e mai bună pentru tine?

 

Diferența dintre aur 14K și 18K pare complicată la prima vedere, dar e de fapt simplă: totul ține de cât aur pur conține bijuteria ta. 

 

Aurul de 14K versus 18K? Sunt ambele metale prețioase autentice, dar compoziția și caracteristicile lor diferă destul de mult. Și da, asta influențează prețul, durabilitatea și cum arată bijuteria pe termen lung.

 

Îți dezvăluim în cele ce urmează tot ce trebuie să știi despre diferența aur 14K și 18K, cum recunoști fiecare tip, când alegi unul sau altul și cum îți îngrijești bijuteriile în funcție de karataj.

 

Cuprins:

 

  1. Cum recunoști aurul de 14K?

1.1. Ce înseamnă cod aur 585?

  1. Cum recunoști aurul de 18K?

  2. Care sunt diferențele cheie între 14K și 18K

  3. Aur 14K vs. 18K: Avantaje și dezavantaje

  4. Când să alegi aur 14K vs 18K?

  5. Cum se întrețin bijuteriile în funcție de karataj? Sfaturi practice

  6. Întrebări frecvente despre aur 14K vs 18K

7.1. Ce este aurul de 14K?

7.2. Ce este aurul de 18K?

7.3. Care aur e mai rezistent?

7.4. Cum afectează puritatea aurului prețul?

7.5. Cum se întrețin bijuteriile din aur 14K și 18K?

 

Cum recunoști aurul de 14K?

 

Aurul de 14K conține 58,5% aur pur. Diferența de 41,5% este reprezentată de alte metale precum cupru, argint, zinc sau paladiu. Practic, din 24 de părți posibile (așa cum este aurul pur de 24 karate), 14 părți sunt aur, restul fiind aliaj.

 

Ce înseamnă cod aur 585?

 

Pe bijuterie, aurul de 14K e marcat cu ștanța / cod aur 585 sau 14K / 14KT. Marcajul poate fi găsit pe interiorul inelelor, pe închizătoarea brățărilor sau pe spatele pandantivelor.

 

De ce se folosesc aliaje? Pentru că aurul pur este prea fragil pentru bijuterii purtate zilnic. Aliajele îi dau rezistență, îl fac mai dur și mai greu de zgâriat. 

 

Aliajele influențează și culoarea aurului, de unde și variațiile de aur galben, alb și roz. 

 

  • Aurul galben de 14K conține mai mult cupru și argint, păstrând nuanța clasică caldă. 

 

  • Aurul alb de 14K include paladiu sau rodiu pentru culoarea argintie. 

 

  • Aurul roz de 14K are mai mult cupru, dându-i acea nuanță delicată, romantică.

 

🔎 Dacă vrei să știi cum să afli dacă o bijuterie este autentică sau nu, aruncă o privire la articolul nostru despre cum verifici o bijuterie din aur.

 

cum-recunoști-aurul-14k

 

Cum recunoști aurul de 18K?

 

Aurul de 18K conține 75% aur pur și 25% aliaje. Din 24 de părți, 18 sunt aur pur.

 

Pe bijuterie, aurul de 18K este marcat cu ștanța / cod aur 750 sau 18K / 18KT. La fel ca la 14K, căută marcajul pe interior sau pe închizători.

 

Cu cât conținutul de aur pur este mai mare, cu atât culoarea este mai intensă și strălucirea mai profundă. Aurul de 18K are o nuanță galbenă mai bogată, mai caldă.

 

Fiind o cantitate mai mare de aur pur, aurul de 18K este și mai moale. Se zgârie mai ușor, se deformează puțin mai repede dacă e lovit și este mai delicat, mai sensibil la uzura zilnică.

 

Ca și la aurul 14K, ai variante de culoare: aur galben de 18K (strălucitor, intens), aur alb de 18K (elegant, modern) și aur roz de 18K (delicat, feminin). Diferența? Nuanțele sunt mai profunde, mai vii.

 

Care sunt diferențele cheie între 14K și 18K?

 

Aur 14K versus aur 18K? Dacă nu știi ce să alegi, trage cu ochiul în tabelul de mai jos. Îți spunem care sunt diferențele dintre cele două tipuri de aur.

 

Trăsătură

AUR 14K

AUR 18K

Puritate

58,5% aur pur

75% aur pur

Marcaj (ștanță)

585 sau 14K/14KT

750 sau 18K/18KT

Culoare

Mai pală, galben deschis

Mai intensă, galben profund

Duritate

Mai dur, mai rezistent

Mai moale, mai maleabil

Rezistență la zgârieturi

Rezistent la uzura zilnică

Se zgârie mai ușor

Preț

Mai accesibil

Mai scump (conține mai mult aur pur)

 

E bine să știi că diferența de preț nu vine direct din cantitatea de aur pur, în cazul bijuteriilor. 

 

Da. Cu cât ai mai mult aur, cu atât bijuteria este mai valoroasă. Dar pentru a crea o bijuterie, pe lângă materia primă (aurul, în cazul nostru) este nevoie de migală, manoperă, un design bine ales și alte costuri care se reflectă în valoarea finală a bijuteriei.

 

Și dacă tot veni vorba de bijuterii, ia spune! Ce părere ai de bijuteriile create la comandă în atelierul nostru?

 

 

Aur 14K vs. 18K: avantaje și dezavantaje

 

Dacă îți dorești o bijuterie pe care să o porți zi de zi, fără să te îngrijoreze zgârieturile, aurul de 14 karate este o alegere mai bună versus aurul 18K. 

 

Avantaje aur 14K:

  • Rezistent și durabil

  • Preș mai accesibil

  • Greu de zgâriat

 

Dezavantaje aur 14K:

  • Culoare mai pală

  • Procent mai mare de aliaje

  • Valoare de revânzare mai mică

 

aur-14k-versus-aur-18k-diferente

 

În schimb, dacă îți dorești o bijuterie cu o strălucire intensă, orientează-te spre una din aur 18K.

 

Avantaje aur 18K:

  • Strălucire intensă

  • Mai mult aur pur

  • Valoare mai mare

  • Maleabil pentru designuri complexe

 

Dezavantaje aur 18K:

  • Se zgârie mai ușor

  • Preț mai ridicat

  • Mai puțin rezistent

 

Când să alegi aur 14K vs 18K?

 

Iată un ghid practic care te ajută să decizi ce varianta ți se potrivește mai bine:

 

Situație

Recomandare

De ce?

Bijuterii de zi cu zi (inel, brățară purtată constant)

Aur 14K

Rezistent, durabil, nu se zgârie ușor

Pielea foarte sensibilă sau alergii

Aur 18K

Mai puține aliaje înseamnă risc mai mic de iritații

Bijuterii pentru ocazii speciale (verighete, moșteniri de familie)

Aur 18K

Strălucire superioară, valoare mai mare

Buget limitat

Aur 14K

Preț accesibil, dar tot aur autentic

Investiție pe termen lung

Aur 18K

Valoare mai mare, se revinde mai bine

Design delicat cu detalii fine

Aur 18K

Maleabilitate permite lucrări complexe

 

Nu există o alegere greșită. Depinde de stilul tău și de bugetul pe care îl aloci pentru o bijuterie nouă.

 

cum-intretii-bijuteriile-din-aur

 

Cum se întrețin bijuteriile în funcție de karataj? Sfaturi practice

 

Uite o listă utilă cu sfaturi de îngrijire a bijuteriilor din aur 14K sau 18K:

 

  • Nu încerca să le cureți cu substanțe chimice agresive

  • Evită să le porți când dormi, mergi la sală sau la piscină

  • Lasă-le deoparte atunci când folosești produse de curățenie, indiferent de tipul acestora

  • Dacă folosești produse cosmetice, aplică-le după ce ai dat jos bijuteriile

  • Nu crede toate trucurile de curățare a bijuteriilor de pe internet. Spre exemplu, cel cu pasta de dinți. 😬

 

Ai o bijuterie AEC în colecția ta? Știi de întreținerea pe viață? Curățăm profesional, șlefuim, regravăm unde e cazul orice bijuterie marca AEC. Complet gratuit. Pentru totdeauna.

 

🤔 Nu ai o bijuterie AEC în colecția ta? Hai să începem cu o pereche de cercei din aur 14K.

 

 

Întrebări frecvente despre Aur 14K vs 18K

 

Ce este aurul de 14K?

 

Aurul de 14K conține 58,5% aur pur și 41,5% aliaje (cupru, argint, zinc). E marcat cu ștanța 585 sau 14K/14KT și e cel mai comun tip de aur folosit în bijuterii. Rezistent, durabil și accesibil la preț, perfect pentru bijuteriile de zi cu zi.

 

Ce este aurul de 18K?

 

Aurul de 18K conține 75% aur pur și 25% aliaje. Este marcat cu ștanța 750 sau 18K/18KT și oferă o culoare mai intensă. Este mai scump și mai delicat decât 14K, fiind preferat pentru bijuterii de ocazii speciale sau piese premium.

 

Cum influențează carata aurului prețul bijuteriei? 

 

În funcție de carata aurului, prețul bijuteriei crește. Astfel, o bijuterie din aur de 9 karate va fi considerabil mai accesibilă decât una din 14 sau 18 karate. Desigur, valoarea bijuteriei depinde de puritatea aurului din care este realizată, dar și de design sau manoperă.

 

Ce ștanță are aurul de 18 karate?

 

Aurul de 18 karate este marcat cu ștanța 750 (conține 75% aur pur) și se remarcă printr-o culoare mai intensă față de aurul de 14K. Este ideal pentru realizarea verighetelor sau a altor bijuterii pentru alte ocazii speciale.

 

Care aur este mai rezistent?

 

Aurul de 14K e mai rezistent decât cel de 18K. Datorită procentajului mai mare de aliaje, 14K e mai dur, mai greu de zgâriat și mai puțin predispus la deformări.

 

Cum afectează puritatea aurului prețul?

 

Cu cât puritatea e mai mare, cu atât prețul crește. Aurul de 18K costă mai mult decât 14K pentru că conține mai mult aur pur (75% vs 58,5%). La gramaj egal, diferența de preț poate fi semnificativă. 

 

Prețul reflectă atât cantitatea de aur pur, cât și designul bijuteriei.

 

Cum se întrețin bijuteriile din aur 14K și 18K?

 

Fie că ai bijuterii din aur 14K sau 18K, necesită la fel de multă atenție. Scoate bijuteriile înainte de duș, activități intense sau înainte de a aplica diverse cosmetice. Păstrează-le separate, în cutii căptușite, departe de umiditate.

 

Acum că știi exact diferența dintre aur de 14kt și aur de 18kt, alegerea devine mult mai simplă. Vrei ceva rezistent pentru fiecare zi? Aurul 14K e alegerea ta. Vrei strălucire intensă pentru ocazii speciale? Aurul 18K este răspunsul.

 

care-aur-este-mai-rezistent

 

Articole similare:

Bijuterii pentru cupluri. Ce semnifică și ce modele să alegi

Bijuterii pentru cupluri. Ce semnifică și ce modele să alegi

Reprezentantele sexului frumos iubesc bijuteriile, iar acesta nu mai este un secret pentru nimeni. Însă accesoriile nu sunt un apanaj doar al feminității absolute, astfel că și bărbații pot purta, cu ușurință, anumite bijuterii și să nu uităm faptul...

Cadouri inspirate pentru bărbații dragi din viața ta: soț, tată, frate

Cadouri inspirate pentru bărbații dragi din viața ta: soț, tată, frate

Fie că este Paștele, Crăciunul sau ziua lui, alegerea cadoului ideal pentru un bărbat se poate dovedi adesea o adevărată provocare. Acest lucru se întâmplă frecvent, deoarece gusturile bărbaților importanți din viața ta, fie că ne referim la...

Cum să porți mai multe inele în același timp

Cum să porți mai multe inele în același timp

Să porți mai multe bijuterii în același timp se dovedește a fi un trend pe placul tuturor, însă cum poți face asta, fără a crea un look încărcat? Inelele de aur sunt accesorii care pot fi purtate atât la ocazii speciale,...

Idei absolvire facultate fete – Cadouri potrivite pentru un moment important

Idei absolvire facultate fete – Cadouri potrivite pentru un moment important

Te gândești la un cadou de absolvirea facultății pentru fete, dar nu îți vine nimic în minte? Sau poate vrei ceva care să conteze cu adevărat? Absolvirea marchează un nou început: sfârșitul anilor de studenție și startul carierei,...

Loading...