Ce este aurul 585 și ce caracteristici are
Adesea comparat cu soarele și a lui strălucire, aurul, folosit încă din mileniul IV î. Hr. în confecționarea bijuteriilor, a fost și va rămâne prețuit pentru frumusețea sa naturală, astfel că nu este de mirare faptul că, anual, sunt extrase nu mai puțin de 2.500 de tone de aur.
Putem spune, așadar, că aurul a reprezentat întotdeauna un statut social unic. De-a lungul secolelor, a fost considerat un metal valoros, iar istoria acestuia este departe de a se termina. De la Egiptul Antic până la Trezoreria Statelor Unite, puține metale se pot lăuda cu o influență atât de mare în istoria omenirii precum aurul. Astăzi vom povesti despre caracteristicile pe care le are aurul 585 și cum diferă de alte eșantioane.
Cu ce este diferit aurul 585
585" reprezintă o măsură a purității aurului și indică faptul că piesa respectivă este fabricată din aur de 14K, iar sistemul de certificare este unul utilizat la scară largă în Europa. Aurul 585 este unul dintre cele mai populare aliaje și se caracterizează printr-o rezistență mare la uzură, dacă are un conținut de minimum 34% aliaj intermediar de cupru. Putem spune că, întrucât este aliat cu metale precum cupru și argint, aurul de 14k are o duritate mai mare. Totodată, eșantionul 585 este recunoscut de către standardele internaționale.
Aurul de 14k este mult mai accesibil ca preț, este mult mai dur, se uzează și se zgârie mult mai greu și este mai ușor de întreținut și de lustruit, iar pietrele raman pe el mai mult timp. De asemenea, acesta permite combinarea mai multor culori. În România, marcarea legală a aurului se face prin poansonarea semnului distinctiv BNR, monitorizat de ANPC.
Primește în dar toată energia pe care o zămislim în fiecare bijuterie marca AEC și descoperă pe site-ul nostru întreaga gamă de bijuterii din aur 585.
Prețul aurului 585
Prețul aurului este determinat prin tranzacțiile în aur efectuate pe piețele internaționale, însă ce este de reținut este faptul că, spre deosebire de alte investiții, prețul aurului este incredibil de stabil. Relația dintre prețul aurului și a dolarului american este una invers proporțională, cu alte cuvinte, prețul aurului crește atunci când valoarea dolarului scade și invers.
Între prețul aurului de la bursă și prețul aurului cu puritatea 585 este o legătură exclusiv matematică, mai exact este vorba de paritate. Aurul prezent la bursă este cel de puritate 999 la mie. Aurul de 14K este de puritate 585 la mie. Astfel, cunoscând prețul aurului de la bursă, pur, să-i spunem, putem afla cu ușurință prețul aurului de 14K facând împărțirea prețului aurului la 1.71 (raportul dintre 999 si 585). Așadar, este vorba despre o constantă matematică.
acă, să presupunem, 1 gram de aur pur ar valora 10 Euro, atunci 1 gr de aur de 14K ar valora 10 euro : 1.71 paritatea = 5,84 euro. Așadar, crește valoarea aurului la bursă, automat crește valoarea aurului cu puritate 585. Investiția în această “monedă” rămâne, indiferent de puritatea aurului deținut, una de bun augur.

produse recomandate
Bratara dama bilute 2.5mm si pietre naturale turmaline, aur galben 14K
720,00 669,60 RON
Bratara de picior elemente marine, alte charm -uri la alegere, aur galben 14K
1125,00 1046,25 RON
Bratara dama pandantiv model cadou cu fundita, aur galben 14K
783,00 728,19 RON
Bratara mobila zale ovale model unisex, aur galben 14K
1695,00 1576,35 RON
Bratara cu pandantive floricica si cristale zirconia, aur galben 14K
1455,00 1353,15 RON
Bratara dama model floral aur galben 14K fatetat, cristale zirconia
3210,00 2985,30 RON
Bratari aur dama - trifoi 4 foi colectia light & shiny aur galben 14K
2692,50 2504,03 RON
Bratara cu perluta de cultura si bilute fatetate, aur galben 14K
495,00 460,35 RON
Bratari aur 585 model cerculete si cristale zirconia, aur galben mat
1897,50 1764,68 RON
Bratara aur model contemporan, cu zale ovale centrale, aur galben 14K
2565,00 2385,45 RON
Bijuterii aur online - bratara de aur femei orice nume la comanda - aur 14K, culoare aur galben
1275,00 1185,75 RON
Articole similare:
Idei pentru petrecerea burlacitelor - cum sa faci alegeri inspirate
O petrecere a burlăcițelor este, cu siguranță, un moment deosebit în viața unei femei, așa că ar fi bine ca evenimentul să fie o poveste de succes, atât pentru gazdă, cât și pentru invitatele ei. Locația aleasă, tematica,...
7 tendințe în moda bijuteriilor din aur 14K pentru sezonul primăvară-vară 2023
Să fii mereu la modă poate fi o adevărată provocare. Asta dacă nu ne urmărești. ? În acest articol vom trece în revistă care sunt noile tendințe de accesorizare în sezonul primăvară-vară 2023. Rămâne doar să le...
Idei cadouri pentru prietene: inspirații cool și în trend
Cadoul perfect pentru cea mai bună prietenă este greu de găsit. Sau nu. Asta dacă parcurgi înainte articolul nostru cu idei de cadou pentru BFF. Vrei să îi oferi în dar ceva care chiar să îi placă, să fie și în trend, dar să nu dea...
Top 5 pietre prețioase pentru inele de logodnă: de ce aspect trebuie să ții cont, ca să o alegi pe cea perfectă
Toate reprezentantele sexului frumos sunt de acord cu afirmația conform căreia diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei femei, însă să nu uităm de celelalte pietre prețioase, care nu sunt deloc puține la număr și care îți pot...



