Cosul de cumparaturi

Nu aveti produse in cos.

Cum alegi inelul de logodnă potrivit?

Cum alegi inelul de logodna potrivit?

Pregătirea cererii în căsătorie înseamnă o mulțime de emoții pentru un bărbat, care trebuie sa acorde atenție tuturor detaliilor, astfel încât momentul să devină una dintre cele mai frumoase amintiri din sufletul iubitei sale: găsirea cuvintelor potrivite pentru a o cere de soție și alegerea momentului perfect sunt doar două dintre lucrurile la care el trebuie să se gândească. Acestora li se alătură, bineînțeles, și inelul de logodnă, o invitație la iubirea eternă, pe care bărbatul i-o face alesei inimii lui: cercul nesfârșit reprezintă infinitul, iar spațiul din inel - o poartă. Cu alte cuvinte, inelul, poarta către infinit, simbolizează unirea vieților și a sufletelor îndrăgostiților.

Dacă te afli aici, cu siguranță că ești în etapa de căutare a inelului de logodnă care să fie parcă făcut pentru mâna, dar mai ales pentru sufletul alesei tale. Știm că mai ai atâtea alte gânduri, de aceea ne-am propus să venim în sprijinul tău cu sfaturile esențiale de care să ții cont pentru a alege cel mai potrivit inel de logodnă.

 

Aurul, cel mai prețios metal

Unul dintre primele criterii după care îți sugerăm să te ghidezi este materialul inelului. Cum îi dăruiești iubitei tale o astfel de bijuterie o singură dată în viață, este indicat să te orientezi la unul dintre cele mai prețioase metale: aurul. Pe lângă eleganța pe care alte materiale nu o pot egala, aurul mai are și avantajul rezistenței. Așadar, un inel de logodnă din aur va trece cu brio proba timpului: femeia din viața ta îl va putea privi cu drag, amintindu-și de clipa în care ai cerut-o de soție, mulți ani de acum înainte.

De asemenea, este indicat să ții cont și de puritatea aurului, indicator al cantității de aur din aliaj. Poți alege între un inel de 14K, care conține 58.5% aur pur, și un inel de 18K, care conține 75% aur pur - fiecare are propriile avantaje și dezavantaje, despre care te invităm să citești în articolul Aur de 14K vs. 18K - care este diferența?

 

Măsura inelului

Pentru a te asigura că inelul pe care dorești să-l oferi iubitei tale nu este nici prea strâmt, nici prea larg, este foarte important să acorzi atenție maximă măsurii potrivite. De aceea, îți recomandăm să faci rost de unul dintre inelele pe care ea obișnuiește să le poarte - atenție, însă: discreția este esențială, astfel riști să strici surpriza unei clipe unice din viața voastră. 

Dacă nu ai posibilitatea de a măsura un inel, există totuși varianta de a măsura circumferința degetului tău sau a degetului iubitei tale - de pildă, atunci când doarme profund. Află toate detaliile necesare despre cum poți afla măsura ideală a inelului în articolul Mărimea inelului - Ce număr port?

 

Modelul inelului

După ce te-ai orientat la tipul de aur și ai descoperit măsura potrivită a inelului de logodnă, urmează etapa alegerii modelului. Este important să știi că există 4 categorii principale de inele, fiecare adresându-i-se unei anumite tipologii feminine:

 

Solitaire

Acesta este cel mai întâlnit model în întreaga lume, datorită simplității și a stilului clasic, care sunt nemuritoare: are o singură piatră prețioasă, poziționată central. Astfel, dacă iubita ta este adepta minimalismului, cu siguranță va simți că o astfel de bijuterie este făcută special pentru ea.

 

 imagine

 

Three-stone

Spre deosebire de modelul anterior, acesta se remarcă prin designul mai complex, având, după cum spune și denumirea, 3 pietre: una este poziționată central, iar celelalte două, în general de mai mici dimensiuni, sunt așezate de-o parte și de alta a acesteia. Se spune despre ele că simbolizează trecutul, prezentul și viitorul. Cu alte cuvinte, dăruindu-i o astfel de bijuterie, îi mulțumești că ți-a luminat și încă îți luminează existența și o inviți să vă petreceți și restul vieții împreună, trup lângă trup, suflet lângă suflet.

 imagine

 

Halo

Acest model se caracterizează prin designul mai sofisticat: are o piatră mare, centrală, împrejurul căreia sunt altele mai mici, fiind un tip de bijuterie potrivită pentru femeile care nu se sfiesc să fie cât mai expresive inclusiv din punctul de vedere al stilului vestimentar.

 

 imagine

 

Eternity

Modelul acestui inel este alcătuit din multe pietricele dispuse simetric pe suprafața cercului format de bijuterie. După cum spune și numele, simbolizează dragostea eternă. 

 imagine

Diamantul și cei 4C

Diamantele sunt frecvent asociate inelelor de logodnă, de aceea trebuie să le acorzi, și lor, o atenție sporită, analizând cei 4C: carate, claritate, culoare și tăietură (din englezescul cut). Astfel, este important să știi că greutatea diamantului se măsoară prin carate. Deși ai tinde să alegi, din instinct, inelul cu diamantul cel mai greu, pentru a o impresiona pe iubita ta, noi îți sugerăm să îți imaginezi, în primul rând, dacă acesta s-ar potrivi perfect pe degetul ei. În plus, s-ar putea să găsești câteva sfaturi utile în articolul în care am povestit cum să alegi inelul potrivit.

Claritatea diamantului este legată de petele care apar pe acesta, în mod firesc, ca o consecință a șlefuirii sale. Cu alte cuvinte, cu cât sunt mai puține astfel de imperfecțiuni, cu atât claritatea sa este mai bună. 

Culoarea se referă la gradul de puritate al nuanței menționate pe certificatul de autenticitate al diamantului, și nu la culoarea propriu-zisă, cum probabil ai crede.

Tăietura, cel de-al patrulea criteriu al unui diamant, este cea care îi redă strălucirea. Cu cât tăietura este mai bine realizată, cu atât diamantul va străluci mai mult. De aceea, este esențial să optezi pentru un inel care să-i pună în valoare mâna viitoarei tale logodnice printr-un diamant impecabil, care îi reflectă felul de a fi.

 

Fiecare inel de logodnă este un simbol al unei iubiri unice. Alege-l pe cel care să-i vorbească iubitei tale cel mai frumos despre dragostea voastră.

 

Aur de 14K vs. 18K - Care este diferența?

Aur de 14K vs. 18K - Care este diferența?

A oferi o bijuterie cuiva drag înseamnă a-i dărui și o amintire, pentru că bijuteriile marchează momente importante din viață: fetița primește cerceii la botez, iubita primește inelul de logodnă de la partenerul ei, verighetele simbolizează unirea...

Cum alegi inelul potrivit?

Cum alegi inelul potrivit?

Inelele pe care le purtam ne spun multe despre starea noastra de spirit, la fel cum si imbracamintea graieste enorm de multe despre ce stil de viata abordam, cu ce tip de energie ne-am trezit in acea dimineata sau ce planuri avem sa ducem la capat.   Desigur,...

Două metode prin care pot fi personalizate bijuteriile din aur

Două metode prin care pot fi personalizate bijuteriile din aur

Dacă stăm de vorbă cu mamele noastre, descoperim că poartă inelul de logodnă de ani buni, iar el continuă să arate impecabil. Cu alte cuvinte, aurul reușește să treacă proba timpului cu grație, acesta fiind și motivul principal pentru care îl alegem...

Ghidul pietrelor prețioase: culori și semnificații

Ghidul pietrelor prețioase: culori și semnificații

Încă din cele mai vechi timpuri, pietrele prețioase au fermecat și au impresionat popoare întregi, prin strălucirea și prin culorile lor spectaculoase. Au contribuit la crearea unor universuri magice, iar zeii le-au atribuit semnificații care de care...

Loading...