pin

Cele mai inedite idei de cadouri pentru majoratul fetelor

Autor: Adriana T.
cadouri petrecere majorat

Petrecerea de majorat este, fără doar și poate, unul dintre cele mai emoționante momente din viața sărbătoritei/sărbătoritului, marcând trecerea de la adolescență la maturitate, o trecere care merită celebrată în toată regula, alături de prieteni și de familie.

 

Și, chiar dacă organizarea evenimentului nu este deloc ușoară, nici alegerea cadoului potrivit nu este tocmai floare la ureche, mai ales atunci când majoratul se apropie cu pași repezi, pregătirile sunt în toi, iar tu nu te-ai hotărât, din timp, ce îi vei dărui sărbătoritei. Venim în ajutorul tău, mai jos, cu o selecție a celor mai inspirate cadouri pentru petrecerea de majorat a unei fete.

 

În cadrul petrecerii de majorat, sărbătorita este în centrul atenției, la fel și cadourile pe care aceasta le primește. Cadoul pentru această aniversare se alege, întotdeauna, luând în considerare preferințele persoanei care împlinește 18 ani și, în funcție de relația pe care o ai cu sărbătorita, acesta trebuie să surprindă și să emoționeze.

 

Care este primul lucru pe care trebuie să îl ai în minte atunci când alegi cadoul pentru majorat? În primul rând, gândește-te la personalitatea și gusturile sărbătoritei, iar aceasta îți va aminti cu drag de tine, dar și de ocazia specială cu care l-a primit.

  

Cadouri de majorat pentru cea mai bună prietenă

Este cea mai bună prietenă a ta, vă știți toate secretele, ați trecut prin nenumărate aventuri împreună și ați epuizat toate filmele și serialele, de-a lungul timpului. Știi exact cum se simte, doar din felul în care îți scrie sau răspunde la telefon. Iar acum, este ziua ei și vrei să îi oferi un cadou special. Iată câteva idei pentru cel mai inspirat și autentic cadou de majorat.

  • Un tricou personalizat, care să-i amintească, de fiecare dată, de peripețiile voastre

  • O trusă de machiaj, cu nuanțe vesele, care vor arăta trăznet pe chipul ei

  • O geantă încăpătoare pentru cosmetice, pe care să o împărțiți atunci când plecați în vacanță

  • Un pandantiv personalizat, care să-i amintească că prietenia voastră este precum infinitul

bijuterii pentru majorat

  • O ramă foto cu cele mai reușite fotografii ale voastre, care, puse una lângă cealaltă, se vor transforma într-un carusel al amintirilor și al aventurilor

 

Cadouri de majorat pentru iubită

Iubita ta se pregătește să sărbătorească majoratul și, pentru că aveți o relație specială, ia în considerare un cadou cu valoare sentimentală aparte, pe care ea să îl prețuiască în timp. Un astfel de cadou poate fi o bijuterie specială, care să aibă în spate o poveste, iar cei de la Aur și Argint AEC te așteapă cu o selecție specială de pandantive.

cadouri pentru iubita majorat

 

Desigur, romantismul nu cunoaște limite, așa că ți-am pregătit, mai jos, o selecție cu cele mai inspirate cadouri pentru iubita ta, cu ocazia aniversării majoratului.

  • Un bilet la concertul trupei de suflet

  • O cină romantică în restaurantul unde ați avut prima întâlnire

  • O colecție de cărți

  • Un aranjament floral încărcat cu emoție

 

idei de cadouri majorat

 

Cadouri de majorat pentru fiică

Fiica voastră împlinește 18 ani în scurt timp, așa că ar fi bine să începi să explorezi, din timp, toate opțiunile, astfel încât să îi oferiți o experiență pe placul ei și un cadou cu o încărcătură emoțională foarte mare.

  • O vacanță într-un oraș pe care nu l-a mai vizitat este, de departe, un cadou pe care sigur nu l-ar uita prea curând, iar gestul va fi apreciat din suflet de către sărbătorită

 

cadouri majorat fete

 

  • O bijuterie personalizată - o brățară din aur este accesoriul care o va însoți la orice pas și îi va aminti, cu fiecare ocazie, de iubirea nemărginită pe care părinții ei i-o poartă

  bijuterii majorat fete

 

  • O ramă foto cu toate amintirile voastre împreună, de când era bebeluș și până s-a transformat într-o domnișoară în toată regula

  • O ședintă de tratamente cosmetice la Spa, care să o ajute să se bucure de momente relaxante

 

masaj cadou majorat 

 Acestea fiind spuse, este timpul să pornești în căutarea cadoului perfect pentru petrecerea de majorat și, indiferent de alegere, oferă-l cu tot sufletul!

 

Surse foto:

 

https://www.piqsels.com/

https://www.aursiargintaec.ro/

https://www.aursiargintaec.ro/

https://www.piqsels.com/

https://www.piqsels.com/

https://www.aursiargintaec.ro/

https://www.piqsels.com/ 

 

 

Articole similare:

Idei de cadouri pentru botez

Idei de cadouri pentru botez

Botezul este unul dintre cele mai încărcate de emoție evenimente din viața proaspeților părinți, iar binecuvântarea venirii pe lume a unui copil se sărbătorește, în orice familie, cu multă bucurie.   La pachet cu emoțiile vine...

BIJUTERII DIN AUR LA COMANDĂ: De ce să alegi bijuteriile din aur pe comandă

BIJUTERII DIN AUR LA COMANDĂ: De ce să alegi bijuteriile din aur pe comandă

Ai un model inedit pentru o bijuterie din aur? Ori poate te încântă ideea de a purta o bijuterie personalizată cu gravură? În atelierul AEC, imaginația și pasiunea pentru bijuteriile din aur nu au limite. Orice model de bijuterie de aur pe...

Ce spun bijuteriile de aur despre personalitatea ta?

Ce spun bijuteriile de aur despre personalitatea ta?

Felul în care vorbim, stilul vestimentar ori gesturile transmit câte ceva despre personalitatea noastră. De ce nu ar fi și bijuteriile din aur reprezentative pentru felul în care noi suntem cu adevărat? Fără să vrei, de cele mai multe ori alegi...

Ce bijuterii de aur să porți în funcție de eveniment? Ținute cu care să le asortezi

Ce bijuterii de aur să porți în funcție de eveniment? Ținute cu care să le asortezi

Știm cu toții care este dilema oricărei doamne sau domnișoare atunci când se apropie un nou eveniment. Fie că este vorba despre o întâlnire importantă de afaceri, o zi de naștere sau o ocazie specială, vestimentația este primul lucru la care...

Loading...